Pe cât de magică este perioada Crăciunului, pe atât de amuzantă (sau frustrantă) este pentru cei care au pisici! Știm și noi prea bine că năzbâtioșii ăștia pufoși pun ochii pe pomul de Crăciun din momentul în care este scos din cutie (sau trece pragul casei, dacă e cumva natural).
Pentru a-ți ține pisica departe de bradul de Crăciun, îți recomandăm să-i oferi mai multă atenție, să folosești o tehnică de dresaj, să-i cumperi un ansamblu de joacă sau să-i faci un brad pentru pisici, să amplasezi bradul în locuri mai puțin accesibile sau să folosești un spray anti-pisici.
Dacă vrei să scapi de problema pisicilor în brad, continuă să citești! Am consultat o mulțime de resurse sigure și am pregătit un ghid detaliat despre cum să rupem această relație strânsă dintre pisici și brad! Vor beneficia nu doar pisicile; și bradul îți va mulțumi că-i protejezi ornamentele!
De ce să ții pisica departe de pomul de Crăciun?
Deși este extrem de frustrant când pisica ne distruge bradul împodobit și trebuie să-l refacem la câteva zile, acesta nu este, nici pe departe, cel mai important motiv pentru care trebuie să ne ținem prietenul blănos departe de el. Până la urmă, bradul și ornamentele acestuia sunt doar niște lucruri care pot fi înlocuite.
Iată de ce trebuie să-ți ții pisica departe de pomul de Crăciun:
- Pisica poate să-l dea jos și să se rănească, în special dacă pomul este voluminos.
- Pisica poate să roadă cablurile de la instalații și se poate electrocuta, își poate cauza arsuri la nivelul cavității bucale și blănii/pielii.
- Dacă pisicii tale îi place să mănânce lucruri mai… neobișnuite, să zicem așa, aceasta va mânca fire de brad, ață de la jucării, panglică de la fundițe și alte elemente decorative. Beteala este, în special, foarte periculoasă, în primul rând pentru că este foarte ademenitoare pentru pisica ta și, în al doilea rând, pentru că pisica o poate înghiți fără să-și dea seama ce face – pentru că pisica are limba aspră, beteala poate rămâne blocată în limbă și pisica va fi nevoită să o înghită. Ca urmare, orice decorațiune înghițită (în funcție și de cantitate), poate duce la ocluzia intestinală, care necesită operație. Ornamentele din sticlă sunt la fel de ispititoare, pentru că reflectă lumina.
Dacă instalezi un brad natural, trebuie să fii întotdeauna cu ochii pe pisica ta, pentru că aceștia sunt mai periculoși decât cei artificiali.
Acele naturale pot cauza răni interne. Apoi, acele de pin, de exemplu, dar și tulpina pomului, sunt foarte toxice pentru pisici. Dacă o pisică înghite ace de pin, există riscul ca acestea să ducă la apariția anumitor probleme la ficat. Apa în care sunt păstrați brazii naturali este și ea destul de toxică, în special dacă adaugi anumite substanțe care sporesc longevitatea bradului. |
Pisicile și bradul: cum să-ți ții pisica departe de pomul de Crăciun?
Dacă ai o pisică, de Crăciun trebuie stai cu ochii pe ea, nu pe cozonaci, nu-i așa?! Ei bine, te ajutăm noi să scapi de-o grijă! Iată câteva idei care s-ar putea să te ajute să nu-ți mai vezi pisicile în bradul de Crăciun!
- Oferă-i mai multă atenție
Această metodă a funcționat cel mai bine pentru noi. Toate pisicile au nevoie de activitate zilnică. Unele sunt mai active, altele mai pasive, dar absolut toate trebuie să-și consume energia. Acest lucru este important nu doar din punct de vedere psihologic, pentru a preveni comportamentele nesănătoase cauzate de plictisteală, dar și din punct de vedere fizic – pentru a fi sănătoase și a preveni supraponderabilitatea.
Așadar, dacă pisica ta este plictisită, normal că-și va concentra atenția asupra pomului foarte ispititor care, pe deasupra, mai și luminează! Soluția este să te joci mai mult cu ea. |
Pisica noastră este foarte, foarte activă și cere întotdeauna atenție de la noi. Și-a făcut obiceiul de a mânca din pomul de Crăciun de fiecare dată când este plictisită. Așa că am depus efort și ne-am jucat mai mult cu ea decât de obicei. Din ziua în care am introdus câteva sesiuni de alergat în plus, nu s-a mai apropiat de brad.
- Folosește o tactică de dresaj
Cea mai bună, dar și cea mai complicată, metodă este să folosim o tactică de dresaj. Totuși, dacă vrei să aplici această metodă, trebuie să ai în vedere faptul că nu va da roade imediat. Trebuie să dai dovadă de consistență și nu trebuie să renunți în secunda doi. S-ar putea să dureze câteva zile până pisica ta va înțelege mesajul pe care vrei să i-l transmiți.
Așadar, când pisica ta pare că vrea să urce pe pomul de Crăciun, încearcă să-i distragi cumva atenția. Dar nu trebuie să-și dea seama că diversiunea este făcută de tine.
Dacă îi vei da o jucărie în acel moment, reacția pisicii va fi complet contrariul celei pe care ți-o dorești. Apariția unei jucării când pune ea ochiul pe brad o va face să profite de interacțiunea cu bradul pentru a-ți atrage atenția. Pisica va asocia această activitate cu atenția stăpânului.
Este perfect dacă sunetul se aude din altă cameră. Astfel, pisica nu-și va da seama că scopul tău a fost de fapt să-i distragi atenția de la pom. Va porni singură să investigheze și, în acel moment, poți să-i redirecționezi atenția spre o jucărie și să o remunerezi cu o gustare pisicească. Continuă să faci acest lucru de fiecare dată când pisica se apropie de pomul de Crăciun.
- Cumpără un brad pentru pisica ta
Dacă te lasă buzunarul, cumpără un ansamblu de joacă pentru pisici și transformă-l într-un brad de Crăciun pentru pisici! Decorează ansmablul cu câteva jucării pentru pisici. Poți adăuga și gustările ei preferate pe post de ornamente sau cadouri.
Dacă ai timpul și resursele necesare, poți să faci un brad pentru pisici DIY din lemn, plastic, carton sau alte materiale sigure pentru pisici. Este foarte important să-i arăți pisicii tale propriul ei pom de Crăciun când aduci pomul tău de Crăciun în casă, nicidecum înainte.
- Alege un brad mai mic.
Pisicilor le place foarte mult să fie întotdeauna la înălțime (la propriu și la figurat, desigur!). În plus, au instinctul de a se cățăra pe copaci, garduri și alte obiecte cățărabile. De ce ar fi pomul de Crăciun o excepție? Ei bine, ca să diminuezi această tentație, alege un pom de Crăciun mai mic, mai puțin voluminos, ca să nu pară atât de fascinant pentru pisica ta.
- Lasă pomul neîmpodobit pentru câteva zile.
Dacă încă n-ai împodobit bradul, te sfătuim să-l lași așa pentru câteva zile. Dă-i voie pisicii să investigheze (dar totușii fii cu ochii pe ea, să nu mănânce nimic necomestibil), să-i dea târcoale, să se urce pe el. Pisicile sunt ca niște copii – dacă le interzici ceva, fix acel lucru și-l vor dori! Astfel, metoda cea mai bună de a le diminua curiozitatea este să le dăm voie să și-o satisfacă. Poate-poate se plictisește de brad și, în acel moment, poți să-l împodobești.
- Pune bradul departe de mobilier
Alege un loc cât mai izolat și inaccesibil pentru pomul de Crăciun dacă nu vrei să ai de-a face cu o poveste de aventuri de Crăciun intitulată „Bradul și pisicile: Crăciun la înălțime”!
Este posibil ca pisica ta să-și piardă interesul dacă va vedea că este dificil să urce pe brad fără ajutor din partea mobilierului. Dacă este posibil, poți pune și o barieră în jurul bradului.
Totuși, această metodă probabil nu va funcționa de una singură, deci trebuie să mai alegi una recomandată de noi!
- Folosește un spray anti-pisici
Deși noi nu suntem adepți ai acestei metode (vă spunem imediat de ce), puteți totuși folosi un spray anti-pisici dacă nimic altceva nu funcționează.
De ce nu ne plac aceste spray-uri? Pentru că, oricât de mult ar susține producătorii că sunt sigure pentru pisici, veterinarii spun că folosirea acestor spray-uri poate totuși cauza anumite probleme, în special dacă pisica ta suferă deja de anumite afecțiuni respiratorii.
Dacă alegi să folosești un spray anti-pisici, trebuie să ții cont de următoarele aspecte:
- Nu da cu spray când pisica este prin preajmă;
- Nu da cu spray în direcția pisicii;
- Fii cu ochii pe pisică, pentru că unele n-au nicio treabă cu mirosurile astea și s-ar putea apropia de brad și, ca urmare, să prindă spray pe blană pe care îl va înghiți la următoarea sesiune de îngrijire personală.
- Nu da cu spray peste tot; alege zonele mai periculoase (cablurile, jucăriile mult prea tentante) și șterge-le cu o lavetă pe care ai aplicat spray-ul în prealabil; astfel, vei preveni răspândirea particulelor de spray în alte zone, pe podea sau pereți, de exemplu.
- Fă-ți plinul de portocale!
Pisicilor nu le place mirosul de citrice, așa că poți profita de acest lucru pentru a avea un Crăciun cu pisici cât mai liniștit! Noi obișnuiam să punem coji de mandarine sub brad. Cojile au un miros mai puternic după ce mandarinele sunt curățate.
Totuși, nu uita că citricele sunt toxice pentru pisici! Dacă vezi că pisica ta petrece prea mult timp mirosind cojile de mandarine sau portocale sau dacă încearcă să mănânce vreo coajă (unele chiar n-au nicio problemă cu mirosul acesta!), trebuie să le îndepărtezi imediat. Această metodă poate fi folosită doar dacă vezi imediat rezultatul.
De asemenea, ai grijă să nu miroase prea tare a portocale în cameră. Pisicile sunt mult mai sensibile la orice miros, iar cel de citrice poate fi iritant pentru căile respiratorii ale blănoșilor noștri.
NU folosi uleiuri esențiale pentru a-ți ține pisica departe de pom. Acestea sunt foarte toxice pentru feline! |
- Amplasează bradul într-o cameră care poate fi închisă
Când stăpânul nu-i acasă, pisica se urcă pe masă! Așadar, dacă ai o cameră la care pisica nu are acces și DACĂ pisica ta nu s-a învățat să deschidă ușa singurică, pune pomul de Crăciun acolo pentru a preveni accidente nedorite când pleci de acasă.
Ce să NU faci pentru a-ți ține pisica departe de pomul de Crăciun?
Oricât de tentant ar fi să încercăm toate metodele găsite pe Internet pentru a rupe permanent legătura dintre pisică și bradul de Crăciun, unele nu sunt deloc bine-venite, în special cele de pe TikTok sau Instagram (da-da, ne uităm fix la tine, stăpân de pisică care-ți sperii animăluțul cu un castravete imens!).
Nu trebuie să recurgi la o metodă care îți va speria pisica. Toate pisicile sunt curioase, deci este ceva absolut normal pentru ele să investigheze un brad care și-a făcut culcuș în casa lor. Dacă recurgi la o metodă care îi va provoca disconfort sau o va speria în momentul în care își urmează instinctele, acest lucru poate afecta atitudinea pisicii față de tine și sentimentul de siguranță pe care l-a avut pentru locuința ta. În plus, pisica poate deveni anxioasă, speriată și agresivă.
Așadar, nu folosi obiecte ascuțite, spray-uri cu senzor de mișcare, covorașe anti-pisici cu țepi sau alte lucruri asemănătoare. Deși multe surse ne recomandă să folosim și folie de aluminiu pentru a ne ține pisicile departe de pom, nouă nu ne place nici această metodă, pentru că pisicile se sperie foarte ușor de folia de aluminiu. Nu vrem să le fie frică de brad, nu? Vrem doar să-l transformăm într-un obiect mai puțin interesant.
Cum pui la punct un brad de Crăciun pentru pisici?
Iată câteva sfaturi de care să ții cont când împodobești bradul de Crăciun:
- Alege un brad artificial. Acesta este mult mai sigur pentru pisica ta decât cel natural.
- Folosește un tub protector pentru cabluri.
- Folosește ornamente mai sigure pentru pisici de Crăciun. De exemplu, atrage atenția la metoda de atârnare a globulețelor (nu folosi globulețe cu cârlige de metal) și testează cât de ușor cad de pe brad.
- Atârnă globulețele și alte decorațiuni preponderent în partea de sus a bradului.
- Renunță la ornamente strălucitoare și cele din material casant. În schimb, folosește ornamente din lemn sau hârtie, de exemplu.
- Renunță la orice ornamente comestibile.
- Renunță la beteală.
- Renunță la ornamente mirositoare. Uleiurile esențiale sunt foarte toxice pentru pisici.
- Renunță la orice substanțe chimice adăugate în apa în care stă bradul de Crăciun (dacă optezi pentru un pom natural).
- Asigură-te că bradul este stabil și nu există riscul să fie dat jos.
Disclaimer: Membrii echipei Felinoteca nu lucrează în domeniul medicinei veterinare și nici nu au absolvit o facultate de medicină veterinară. Conținutul acestei platforme, precum și conținutul postat de orice membru al echipei Felinoteca pe rețele de socializare este strict informațional și educativ, se bazează pe cercetare (studii de specialitate, cărți de medicină veterinară, sfatul propriilor medici veterinari) și informații accesibile online și nu înlocuiește sfatul unui medic veterinar. Acest website NU este o platforma de diagnosticare sau tratare a bolilor de pisici. Pentru orice întrebări, te îndemnăm să consulți un medic veterinar. Echipa Felinoteca nu își asumă responsabilitatea pentru orice probleme sau riscuri apărute în urma consultării informațiilor prezentate pe felinoteca.ro.
Surse:
“Are Christmas Trees Toxic to Cats? · Falls Village Vet Hospital.” Falls Village Vet.
Arnold, Victoria Lynn. “How to Keep Cats Out of the Christmas Tree.” PetMD, 27 October 2022.
Buis, LeeAnna. “How to Keep Your Cat Out of the Christmas Tree.” Preventive Vet, 8 November 2017.
Grzyb, Katie. “Are Christmas Trees Toxic to Cats?” PetMD, 24 October 2022.