Skip to main content

Sfatul zilei!

Pune la dispoziția pisicii multe suprafețe de zgâriat, în toată casa. Previi astfel zgârierea mobilierului sau altor suprafețe.

Comportamentul și dresajul pisicilor - aspecte care nu trebuie omise!

Sună un pic ciudat când auzi ceva despre „dresajul pisicilor”, nu? Ei bine, gândurile tale sunt valide, pentru că de obicei asociem termenul de „dresaj” cu câinii, nu cu pisicile. Suntem obișnuiți cu ideea că pisicile sunt auto-suficiente, știu să-și poarte de grijă și nu reprezintă niciun pericol pentru membrii familiei, așadar nu trebuie să învețe anumite comenzi sau să-și însușească anumite obiceiuri. În realitate, pisicile au la fel de multă nevoie de dresaj.

Analizarea comportamentului pisicilor de apartament este o virtute!

Noi ne-am dat seama că pisicile trebuie dresate corespunzător abia după ce am petrecut câteva luni cu domnișoara Cappuccino. Am înțeles că pisicile au anumite necesități și din acest punct de vedere, mai ales pentru că unele sunt foarte șirete și se lasă greu învățate!

De exemplu, nu este de ajuns și nici recomandat să strigi la pisica ta să coboare de pe masă. Acest lucru nu va avea absolut niciun efect. Ba nu, va avea un efect – ori o va ațâța și mai tare, ori o va stresa, iar noi nu ne dorim nici una, nici alta.

Pentru a-i arăta că un anumit comportament este neadecvat, trebuie să urmezi anumiți pași recomandați de specialiști în dresaj de pisică. Acești pași țin cont de limbajul pisicilor, comportamentul puilor de pisică, comportamentul pisicilor de apartament, comportamentul motanilor sterilizați și alți factori. De ce?

Pentru că în fiecare etapă a vieții (fie că pisica e pui sau adultă, fie că a fost sterilizată, fie că e senioară), pisicile pot avea un comportament diferit. În plus, acești pași sunt stabiliți și în funcție de sexul pisicii, pentru că există anumite diferențe și din acest punct de vedere.

Să nu uităm și de faptul că metodele de dresaj sunt ajustate în funcție de vârsta pisicii. Poate ai adoptat o pisică adultă care nu a fost îngrijită prea bine și trebuie învățată anumite lucruri. Ei bine, s-ar putea ca procesul să difere un pic față de procesul de dresaj a unui pui de pisică de două luni.

Cât de ușor este să înțelegi limbajul pisicilor?

Dacă ți se pare că sună mult prea complicat, noi te contrazicem. E foarte ușor! Secretul în procesul de dresare a pisicilor este consistența. Bine, e nevoie și de puțină informare, dar de asta ne ocupăm noi!

Echipa Felinoteca îți pune la dispoziție un material informativ extraordinar în ce privește dresarea pisicii. Vom despica firul în patru și vom pălăvrăgi până vom epuiza toate subiectele (adică la nesfârșit) ca să te ajutăm să oferi pisicii tale, dar și ție, o atmosferă cât mai plăcută și un locșor în care să nu vă supărați unul pe altul!

Află secretul din spatele comportamentului pisicii tale!

Aici vei afla despre limbajul pisicilor, despre profesia de dresor de pisici, despre comportamentul diferitor rase de pisici, precum și despre schimbările comportamentale care apar după sterilizare, de exemplu.

Ținem să menționăm că informațiile găsite pe Felinoteca sunt pur educative și nu înlocuiesc sfatul unui veterinar sau a unui dresor specializat. Dacă ai orice nelămuriri sau întrebări, nu ezita să contactezi un specialist în domeniu care te poate ajuta cu un sfat profesionist.